Decizie

De cand ma stiu, am incercat sa iau deciziile care, in opinia mea, erau corecte. Desigur, varsta si influenta celor din jur si-au tot facut simtita prezenta, insa permanent am vrut sa cred ca am ales ceea ce a trebuit. Chiar si atunci cand a trebuit sa fac o alegere personala, am vrut sa fiu obiectiv.

Am ajuns acum, intr-o anumita etapa in viata mea, in care.. parca nu ma regasesc. Mereu am facut “ce e bine” , “ce trebuie” , “ce s-ar fi asteptat altii de la mine” si incep sa ma gandesc daca nu cumva am renuntat la ceea ce era “pentru mine” doar din frica de a nu gresi in fata celorlalti. Nu pot spune ca alegerile m-au afectat in mod direct, insa inca am senzatia ca am facut unele lucruri doar pentru ca “trebuiau facute” si am lasat ceea ce era important pentru mine pe planul doi sau trei.

De curand, am luat o decizie radicala. Am decis sa pun punct unei povesti. Am crezut permanent ca daca voi avea taria sa spun pur si simplu: Gata ! , ma voi simti mult mai bine, usurat. Ei bine, surpriza!  Nu e deloc asa. Degeaba ratiunea se lauda in stanga si-n dreapta ca a castigat, cand .. o alta parte componenta refuza realitatea si inca mai cauta reminiscentele unui “a fost odata” .

Ajung asadar intr-o situatie ingrata. Concluzionez ca la decizia mea finala au participat si persoane din jurul meu si in mod inconstient, au avut partea lor de influenta, indiferent cat de greu imi vine sa accept.
Si atunci, oare nu-mi anulez “eul” personal? Oare faptul ca ma supun ordinii si “cerintelor sociale” dominate de eternele cuvinte "ca asa trebuie", ma transforma in functie de tipar si imi pierd unicitatea ?
Acum, dupa ce am avut timp sa ma gandesc la acea decizie, simt ca am gresit. Si nu am gresit in fata celorlalti, ci in fata mea. Mi-am zis ca nu ma voi lasa influentat si voi alege mereu ceea ce e pentru mine, caci daca nu ma gandesc eu la binele meu, nimeni n-o va face.
Am facut “ceea ce trebuie” pentru ca acum sa ma pierd in pareri de rau tardive. Sa fie oare acesta pretul echilibrului? Oare nu cumva m-am transformat in acele persoane care nu au taria sa zica ce vor, indiferent de reguli, doar din frica de a nu gresi?

Un mic sfat as avea pentru voi, cei care va mai pierdeti printre randurile mele: inainte de a face ceva, orice, asigurati-va ca bucuria de a face acel lucru este doar a voastra, pentru ca la sfarsit, cand toti cei din jur isi vor vedea de ale lor, nu veti mai ramane decat voi si greselile alegerile voastre care ne pot schimba viata radical, neasteptat si mai ales .. in bine.