Blogul s-a schimbat radical. Are un template profesional gata de a acumula si mai multe postari. Desigur, totul i se datoreaza lui Mary, o noua prietena, care a scuturat si slefuit ceva mai mult fosta interfata.

Ce credeti? Orice parere este bine venita.

Nisipul formează obstacole în drumuri.
Hamalii ce-şi scutură ţigara în ceai,
Alergând pe graniţele obrazului strivit.

Nu sunt decât o apă stătută
Unde copitele spală părul de oameni şi sapa tunele...
Muze pâlpâie în inimi precum într-un glob de iarnă.

Săracii pielii...
Ceilalţi plătesc prin ură,
Nu sunt decât un drob de sare, iar gurile de cai
îşi limpezesc sufletul cules din iarnă.

Pe scări îmbinate, dumnezeii pământeşti urcă
în Dumnezeul cu braţele ude, picioare de oameni
brăţări de nori, se văd în cerul verde.
Hamalii cară leşurile vii ale pământenilor.

De cand ma stiu, am incercat sa iau deciziile care, in opinia mea, erau corecte. Desigur, varsta si influenta celor din jur si-au tot facut simtita prezenta, insa permanent am vrut sa cred ca am ales ceea ce a trebuit. Chiar si atunci cand a trebuit sa fac o alegere personala, am vrut sa fiu obiectiv.

Am ajuns acum, intr-o anumita etapa in viata mea, in care.. parca nu ma regasesc. Mereu am facut “ce e bine” , “ce trebuie” , “ce s-ar fi asteptat altii de la mine” si incep sa ma gandesc daca nu cumva am renuntat la ceea ce era “pentru mine” doar din frica de a nu gresi in fata celorlalti. Nu pot spune ca alegerile m-au afectat in mod direct, insa inca am senzatia ca am facut unele lucruri doar pentru ca “trebuiau facute” si am lasat ceea ce era important pentru mine pe planul doi sau trei.

De curand, am luat o decizie radicala. Am decis sa pun punct unei povesti. Am crezut permanent ca daca voi avea taria sa spun pur si simplu: Gata ! , ma voi simti mult mai bine, usurat. Ei bine, surpriza!  Nu e deloc asa. Degeaba ratiunea se lauda in stanga si-n dreapta ca a castigat, cand .. o alta parte componenta refuza realitatea si inca mai cauta reminiscentele unui “a fost odata” .

Ajung asadar intr-o situatie ingrata. Concluzionez ca la decizia mea finala au participat si persoane din jurul meu si in mod inconstient, au avut partea lor de influenta, indiferent cat de greu imi vine sa accept.
Si atunci, oare nu-mi anulez “eul” personal? Oare faptul ca ma supun ordinii si “cerintelor sociale” dominate de eternele cuvinte "ca asa trebuie", ma transforma in functie de tipar si imi pierd unicitatea ?
Acum, dupa ce am avut timp sa ma gandesc la acea decizie, simt ca am gresit. Si nu am gresit in fata celorlalti, ci in fata mea. Mi-am zis ca nu ma voi lasa influentat si voi alege mereu ceea ce e pentru mine, caci daca nu ma gandesc eu la binele meu, nimeni n-o va face.
Am facut “ceea ce trebuie” pentru ca acum sa ma pierd in pareri de rau tardive. Sa fie oare acesta pretul echilibrului? Oare nu cumva m-am transformat in acele persoane care nu au taria sa zica ce vor, indiferent de reguli, doar din frica de a nu gresi?

Un mic sfat as avea pentru voi, cei care va mai pierdeti printre randurile mele: inainte de a face ceva, orice, asigurati-va ca bucuria de a face acel lucru este doar a voastra, pentru ca la sfarsit, cand toti cei din jur isi vor vedea de ale lor, nu veti mai ramane decat voi si greselile alegerile voastre care ne pot schimba viata radical, neasteptat si mai ales .. in bine.

Buna voua!
Ce mai faceti?
Stiu, v-am neglijat. Poate foarte mult!
Insa, am avut un motiv justificat.
Sau bine, poate mai multe.
Am sa le punctez doar pe cele mai importante:

Mi-am facut planuri de vacanta, am preferat sa simt parfumul florilor, iar apoi, sa-mi termin cartea!
Un roman, la care am muncit extraordinar de mult.
Poate asa, se justifica lipsa mea de pe blog :D
Insa, nu am uitat de voi. Va multumesc pentru ca mi-ati fost aproape, va multumesc pentru tot!
Voi ce ati mai facut? Cum e vacanta?

Avand in vedere ca nu am o tema, m-am gandit sa va prezint o noua achizitie.
Si anume un Ebook Reader Iriver Story.
In afara faptului ca e un aparat foarte inteligent, functioneaza pe baza de cerneala electronica. Deci, nu iti obosesc ochii.

• In plus, suporta inclusiv benzi desenate.
• Ai jurnal, reportofon, poti pune muzica, etc!

Dar mai bine, va las sa vedeti acest filmulet.

Eram intr-o cafenea draguta stand de vorba cu un grup restrans de prietene. Dupa ce am terminat cu amabilitatile si cu depanarea micilor intamplari petrecute in viata noastra de cand nu ne-am vazut, discutia a trecut de la evenimente, la idei. Subiectul de baza era o mica disputa intre prietena mea si prietenul ei. Ea era revoltata, si intr-o casnicie de obicei adevarul este flexibil, de incapacitatea lui de a accepta un compromis.

 Il acuza ca nu-i pasa de sentimentele ei, ca este foarte egoist si nu se gandeste decat la el. Era de parere ca intr-o casnicie ambii parteneri trebuie sa se transforme intr-un singur organism care merge cu stoicism in aceeasi directie.
Si de la concret conversatia s-a axat pe o idee: compromisul.

La un moment dat ne-am aprins pentru ca parerile noastre desi se intersectau intr-o mica masura erau, pe fond, diferite. Totul a luat sfarsit in hohotele mele de ras cand, exasperat de faptul ca ma incapatanam sa nu fiu de acord cu ea, mi-a spus cu naduf:

- Religia casniciei este compromisul!