Scrisul mă tratează

Eram intr-o cafenea draguta stand de vorba cu un grup restrans de prietene. Dupa ce am terminat cu amabilitatile si cu depanarea micilor intamplari petrecute in viata noastra de cand nu ne-am vazut, discutia a trecut de la evenimente, la idei. Subiectul de baza era o mica disputa intre prietena mea si prietenul ei. Ea era revoltata, si intr-o casnicie de obicei adevarul este flexibil, de incapacitatea lui de a accepta un compromis.

 Il acuza ca nu-i pasa de sentimentele ei, ca este foarte egoist si nu se gandeste decat la el. Era de parere ca intr-o casnicie ambii parteneri trebuie sa se transforme intr-un singur organism care merge cu stoicism in aceeasi directie.
Si de la concret conversatia s-a axat pe o idee: compromisul.

La un moment dat ne-am aprins pentru ca parerile noastre desi se intersectau intr-o mica masura erau, pe fond, diferite. Totul a luat sfarsit in hohotele mele de ras cand, exasperat de faptul ca ma incapatanam sa nu fiu de acord cu ea, mi-a spus cu naduf:

- Religia casniciei este compromisul!