Scrisul mă tratează
Hamalii ce-şi scutură ţigara în ceai,
Alergând pe graniţele obrazului strivit.
Nu sunt decât o apă stătută
Unde copitele spală părul de oameni şi sapa tunele...
Muze pâlpâie în inimi precum într-un glob de iarnă.
Săracii pielii...
Ceilalţi plătesc prin ură,
Nu sunt decât un drob de sare, iar gurile de cai
îşi limpezesc sufletul cules din iarnă.
Pe scări îmbinate, dumnezeii pământeşti urcă
în Dumnezeul cu braţele ude, picioare de oameni
brăţări de nori, se văd în cerul verde.
Hamalii cară leşurile vii ale pământenilor.
