adolescentul

Adolescentul şi activităţile şcolare



Pentru mine, adolescenţa, reprezintă perioada în care ne maturizăm atât fizic cât şi psihic. Este perioada primei iubiri sau a ceea ce considerăm noi că este prima iubire. Tot în această perioadă apar tot mai multe certuri nu doar cu părinţii, ci cu toată lumea. Asta se întâmplă deoarece nu este uşor să fii adolescent, mai ales în zilele noastre.

Toată lumea ştie – chiar şi noi adolescenţii!!! – că învăţătura este, sau cel puţin ar trebui să fie, pe primul loc. De multe ori, noi nu respectăm acest lucru, deoarece în zilele noastre sunt tot mai multe ”ispite” care ne „reţin” de la învăţat. Pot fi date multe exemple, dar cele mai întâlnite sunt desigur computerul şi televizorul, pentru noi cele mai importante descoperiri de la pizza şi hamburger încoace!

Desigur, doar glumeam! Există pentru noi şi lucruri mai importante ca "mâncarea" asta rapidă.

Un motiv pentru care nu prea ne place şcoala este că profii sunt foarte obositori, pretenţioşi şi când mai fac şi discriminări, atunci chiar nu-ţi mai vine să mergi la şcoală. Nu ştiu dacă e doar impresia mea, dar unii profi ne cer prea mult. Chiar şi materiile care nu sunt aşa ”importante”, noi avem de învăţat mai mult decât la cele ”importante” (materiile importante pentru noi sunt cele care ne trebuie la bac, să nu vă gândiţi că sunt şi cele care ne plac!!! Nu cred că s-a inventat o astfel de materie!).

Pe lângă faptul că ne cer de multe ori prea mult, mai sunt şi stresanţi în momentul în care ne cer să facem linişte, şi se enervează în ultimul hal dacă nu facem. De ce nu înţeleg şi ei că nu mai suntem copii de grădiniţă, cărora dacă le spui să stea într-un loc, nu se mişcă de acolo... Noi suntem adolescenţi şi e firesc să vorbim mult. Prin asta ne descărcăm energia... Tare mi-ar plăcea să-i văd pe stimaţii profesori când erau ei adolescenţi. Mă întreb, stăteau ei cuminţi în bancă şi-l ascultau pe profu X sau profa Y, sau vorbeau ca şi noi, poate şi mai mult? Deşi au trecut mulţi ani de atunci, chestiile astea nu se schimbă niciodată, ca şi copiatul (deşi acum exista metode mai „moderne”), ca şi chiulitul... şi chiar dacă ei încearcă să ne schimbe, eu consider că n-are niciun rost. Lucrurile astea vor exista şi când voi avea eu nepoţi...

Un alt lucru enervant la profi este că, deşi ne cer să învăţăm cât mai mult şi se supără dacă nu o facem, ei singuri recunosc că au avut multe note de 3 sau 4 chiar la materia care o predau. Cum se aşteaptă să învăţăm dacă nici ei nu au prea învăţat?

Un lucru care ne-ar motiva şi pe noi să învăţăm (nu sunt sigur că merge, dar merită încercat), este ca profesorii să facă orele mai interesante. Sunt ore, de exemplu, la care mai ai puţin şi adormi în bancă. Acestea sunt pentru noi cel mai mare chin, pentru că nu ştim ce să facem, cum să ne ascundem, să nu ne vadă profii că moţăim.

Dar de-ajuns despre şcoală... Există lucruri mai interesante decât ea...

Sunt milioane de preocupări pe lumea asta cu care adolescenţii îşi ocupă timpul liber. Asta depinde de fiecare persoană şi caracterul acesteia. Nişte exemple bune ar fi: sporturile, uitatul la TV, computerul, cititul – mai rar - , muzica, învăţatul – mai trebuie din când în când... – etc.

Pentru a fi un elev bun în zilele noastre trebuie să ştii „ să împaci şi capra şi varza”, cum zice o zicală românească. De multe ori acest lucru nu se întamplă, aşa că apar acei elevi "luminaţi" ce zici că au picat de pe Marte, aşa sunt de paraleli cu şcoala, ori acei elevi "luminaţi" cu totul care uita ce-i aia distracţie adevărată, şi cred că tot ce contează pe lumea asta este şcoala. Ei sunt cei pe care îi numim „şoareci de bibliotecă”, dar din fericire astfel de "exemplare" nu prea există, sunt foarte rare cazurile în care îi întâlneşti, dar sunt totuşi destui din ceilalţi, ca să compeseze şi lipsa acestora.

Viaţa ar fi perfectă şi pentru noi dacă nu ar fi aşa de stresant la şcoală şi am merge cu plăcere, nu ca la spânzurătoare. Din păcate cred că mai repede s-ar desfiinţa şcolile până să se întâmple acesta, dar orice om are dreptul să viseze, să spere pentru că în fond speranţa moare ultima...