ura...

acesta,e primul text in care folosesc cuvinte din biblie...e scris in speranta ca am sa ma impac cu cele doua prietene despre care am mai scris si in alte posturi..

Despre URA

A scrie sau a vorbi despre ura – desi pare un lucru relativ banal, deoarcece acest afect este cvasicunoscut si experiat – este mai dificil decat pare, iar acest lucru se datoreaza faptului ca trairea crestin autentica insemna punerea in practica a valorilor, trairea lor, exersarea lor, si nu pura teoretizare; ceea ce e mai greu.  Observam adesea, citind Sfintele Evanghelii, faptul ca propovaduirea lui Iisus in lumea iudaica, extrem de diversificata, avea un impact cutremurator: oamenii ii sorbeau fiecare cuvant ce iesea din gura Lui, il urmau in orisice imprejurari, intrucat  "niciodată n-a vorbit cineva ca Omul acesta!" (In. 7), „cuvantul Lui fiind cu putere” (Lc.4). Asadar, incumetandu-ma la a redacta cateva randuri despre cel mai dezgustator afect uman , nu mi-am propus dacat sa raman in registrul marilor parinti bisericesti, sfintiti de dragoste, dar mai ales sa indrept mintea si inima fiecaruia dintre cei ce vor parcurge aceste fraze,  spre „cuvantul cu putere” al lui Hristos, cuvant care prin simplitate si har a „mutat si muntii”.

            Ura este in esenta un sentiment perfid. Sub o forma sau alta, ne domina pe toti. Mai mult sau mai putin. In banalul gest prin care refuzam sa acordam atentie sau ajutor aproapelui, in banalul gest prin care intoarcem vorba cuiva, prin care privim cu o usoara prejudecata pe cineva, sau barfim, judecam, sau eventual ne consideram mai buni, superiori etc., intr-un asemenea gest banal se ascunde ura in fazele ei incipiente de dezvoltare: invidia, indiferenta, judecata, gelozia, dispretul, discriminarea – fiicele urii. Aceste afecte trec de cele mai multe ori neobservate, desi – repet – le intalnim in sufletul fiecaruia dintre noi, la un moment dat, mai mult sau mai putin. Insa, ca orice boala care – daca nu e tratata la inceput – se cronicizeaza, se agraveaza, la fel si aceste afecte, mai sus amintite, trecute cu vederea si fara sa fie tratate duhovniceste, pun stapanire pe inima si mintea omului, ajungand sa guverneze fiecare gest si sentiment exprimat, sa cuprinda ca o cangrena sufletul, sa imprastie in jur ura si rautate. De aceea Sf. Marcu Acetul ne indeamna: „Lupta-te cu raul in prima sa faza, si nu-ti zice: el nu va birui in mine! Pe masura ce tu te antrenezi, esti deja invins”. Tot el ne aminteste: „diavolul minimalizeaza in ochii nostri pacatele mici, daca nu ne poate determina sa le facem pe cele mari”. Pacatele mici nu trebuie trecute cu vederea; „un sac de pietre marunte, fac cat un bolovan mare, nu?”

„Ura e o boala, o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci. Nu există ceva mai odios în lume decât să-mprăstii ura (Ileana Vulpescu in „Arta conversatiei”). Si totusi, intalnim ura in fiecare coltisor de lume, fara deosebire. Ne surprinde adesea sa constatam ca exista „crestini” care-si rezolva problemele guvernati de ura, sau ca respecta cu ravna datoriile crestinesti, dar in jur „seamana neghina”. Nu ar trebui sa ne mire; in vremea lui Hristos, evreii - de la cel mai mic la cel mai mare, de la iudeul simplu practicant la fariseul sau carturarul din sinagoga - erau profund stapaniti de ura mai ales fata de Cel ce venise in mijlocul lor sa le propovaduiasca iubirea. Desi erau pacticanti zelosi, educati in cuvantul Legii Vechi, nu tineau cont de esenta credintei in Dumnezeu, asa cum o expune si Mantuitorul foarte clar: cea mai mare porunca este ”sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima  ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau […] sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” ( Mt. 22, 36u). In predica rostita pe Muntele Maslinilor, Iisus chiar rezumase Legea asa: „Toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, caci aceasta este Legea si proorocii” (Mt. 7,12). Lucrul pe care Mantuitorul il condamna si il reproseaza contemporanilor Lui, implicit noua, este tocmai fatarnicia si  ipocrizia in raport cu Legea, cu randuielile sfinte. Nimeni nu tinea cont de estenta credintei: IUBIREA. Respectau legile cu atat strictete, dar nu implineau ceea ce era mai important: dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Cuvintele lui Hristos sun clare si concise. Nu incape loc de interpretari, astfel ca suntem datori a ne asuma responsabilitatea de a trai crestineste exact asa cum Mantuitorul ne-o cere: in iubire desavarsita, in daruire totala. „Iata, Eu va zic voua: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc su rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc” (Mt.7,44). Cati dintre noi avem taria sa marturisim ca Stefan in momentul martirizarii sale: „Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta!”, intocmai ca si Hristos cand patimise pe cruce? Este dovada concludenta a iubirii totale. Imi aduc aminte in acest context de cuvintele mucenicului Valeriu Gafencu, victima a inchisorii comuniste, care marturisea fata de prigonitorii lui: „Va spun drept, sunt fericit. Inteleg si iert totul, oricine m-ar lovi pe mine personal, il iert.” Putinin sunt cei care se gandesc atunci cand rostesc rugaciunea „Tatal nostru…” ca isi provoaca propria condamnare, spunand: „ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam…”, dar nerespectand angajamentul personal ( „precum si noi”). Este o fraza simpla, dar iata cat de greu este sensul cuvintelor si la cata responsabilitate ne angajam ca si crestini.

Apostolul iubirii – Ev. Ioan – este explicit: „Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca.” (I Ioan 4, 20). Intalnim adesea expresia: „iert, dar nu uit”. Tin sa intaresc faptul ca este dovada clara a unui suflet inselat, daca nu chiar perfid. Cine nu uita raul, il pastreaza tocmai pentru razbunare. Nu intamplator Hristos ne-a amintit ca „daca nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor” (Mt.18,3), deoarece copiii sunt expresia sinceritatii, a iertarii, a dragostei. Ei, acum se supara si se cearta, in cateva momente uita si se impaca.

„Nu uita niciodata ca unii te pot uri, dar cei care te urasc nu te inving decat daca ii urasti si tu. Si cand o faci te distrugi.” ( R.M. Nixon). „Nu ura pe nimeni; uraste defectele, nu oamenii” (J. G. C. Brainard). La urma urmei „e mai bine sa fii urat pentru ceea ce esti, decat sa fii iubit pentru ceea ce nu esti” (Andre Gide). „Gânditi-va la toate greselile de care veti da socoteala - si, mai ales, sa uitati nedreptatile savârsite de altii voua, iertati pe cei care v-au jignit, ca sa aveti dreptul ca însiva sa fiti iertati - si sa câstigati, astfel, o usurare a necazurilor voastre” – Sf. Ioan Gura de Aur. „Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau.” (I Ioan 4,21).